haos!

sufletul isi inneaca amintirile in sange...amintirile varsa lacrimi amare ptr acel trecut demult apus.Totul este in ceata acum,se intrezareste o raza de soare,insa este mult prea timida sa se faca vazuta.Poate curand totul se va lumina.

        Se simte o prospetime aparte in natura.parca simt nevoia sa evadez intr-un loc plin cu flori,sa uit tot ce am trait,sa zambesc larg si sa-mi spun"totul se va sfarsi".Dar atunci cand voi avea ocazia,voi refuza,dorind sa raman in coltisorul sumbru de langa confectie.poate ptr ca intotdeauna nu ne satisface ceea ce avem,si mereu dorim exact contrariul.

Optimismul imi ofera o senzatie de incredere,o senzatie pe care as vrea sa nu o pierd niciodata.Dar cred ca se flutura in palmele mele si doreste sa evadeze.Intru-cat pesimismul ma rapeste din lumea zambetelor si ma izbeste in groapa abisala,plina de noroi,mocirla si chistocuri.

Dar care este visul meu?... Prefer sa ma inchis in celula gandurilor mele si sa revin cand voi regasi forta necesara de a continua ce am inceput.ptr ca acum...am obosit,am obosit sa fiu aceeasi si totusi atat de diferita de ceilalti!