''O,timp!Opreste-ti zborul!",exclama poetul pentru a eterniza o clipa de fericire.Dar aceasta dorinta este irealizabila si aproape imposibil de gandit.Pentru a ne da seama de acest lucru,e destul sa ne intrebam:"Cat timp isi va intrerupe timpul zborul?".Timpul pur este ceva de care nu pot sa fac abstractie niciodata.
Sa luam in consideratie durata concreta,bogata in evenimente.De exemplu,o zi plina.Pot,prin imaginatie sa golesc aceasta durata de bucurii,de griji si de faptele care i-au dat continut,pot sa presupun ca toate aceste evenimente nu au avut loc.Dar exista ceva pe care imaginatia mea nu-l poate suprima.Acesta este timpul insusi,cadrul tuturor acestor evenimente care se scurg.Mai mult chiar,cu cat durata se goleste de continut,cu atat realitatea timpului devine mai sensibila si mai grea.Orele pline trec mai repede,orele de plictiseala sunt cele mai lungi pentru ca nu mai ramane decat timpul pur si nimic nu ne distrage de la el.Orele in care nu se petrece nimic care sa iti atraga atentia sunt interminabile si s-a spus pe buna dreptate ca "a te plictisi inseamna a fi sensibil la timpul pur".
Asa cum nu pot face abstractie de timp,nu pot face abstractie nici de spatiu.Prin imaginatie,pot goli camera de toate obiectele si de toate persoanele care sunt in ea,dar nu pot suprima spatiul insusi.La fel ca si timpul,spatiul rezista in ciuda tuturor incercarilor de suprimare si fortare imaginativa.Spatiul si timpul sunt date ale existentei mele pe care nu le pot evacua.Ele par legate de universul meu intr-un mod necesar.Care este situatia mea fata de aceste cadre constante ale existentei mele?
